Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș au desfășurat luni, 18 mai, prima sesiune de informare din cadrul proiectului „Copilărie fără teamă”, dedicat prevenirii violenței în rândul copiilor.
Întâlnirea a fost prima dintre cele patru sesiuni propuse în cadrul proiectului. Polițiștii au discutat cu elevii despre formele violenței, de la agresivitate verbală și excludere socială până la violență fizică sau emoțională.
În cadrul activității au fost abordate efectele pe care aceste comportamente le pot avea asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor. Discuțiile au vizat și importanța respectului reciproc, a comunicării și a sprijinului oferit celor aflați în situații dificile.
Elevii au realizat și desene prin care au redat modul în care înțeleg fenomenul violenței. Lucrările vor fi expuse în 28 mai 2026, la Centrul Recreațional din Târgu Lăpuș.
Expoziția face parte din proiectul „Copilărie fără teamă”, prin care polițiștii urmăresc prevenirea violenței și implicarea comunității în crearea unui mediu mai sigur pentru copii.









