A fost demolată. Strada Victoriei a fost deblocată în mai puțin de trei ore (foto)

Estacada de transport minereuri a fost dezafectată sâmbătă, iar traficul a fost reluat înainte de ora anunțată

  • 0
  • 422 vizualizări

Estacada de transport minereuri de pe strada Victoriei din Baia Mare a fost demolată sâmbătă, 16 mai 2026, iar circulația a fost reluată în mai puțin de trei ore.

Intervenția a avut loc pe tronsonul cuprins între strada Victor Babeș și strada Nucului. Deși restricțiile erau anunțate pentru intervalul 9.00–14.00, drumul era deja practicabil în jurul orei 11.30.

Demolare estacada minereu Flotația Săsar 01

Demolare estacada minereu Flotația Săsar

Reprezentantul constructorului a declarat că operațiunea s-a desfășurat normal și fără incidente. Acesta a precizat că, chiar dacă structura nu reprezenta niciun pericol, demolarea era necesară și din cauza stării construcției. Potrivit acestuia, faptul că structura a fost demolată ușor a confirmat starea ei de parțială degradare.

Utilajele prezente la fața locului au îndepărtat rapid resturile de pe carosabil, astfel că traficul a putut fi reluat înainte de ora estimată inițial.

Estacada traversa strada Victoriei și era parte din vechea infrastructură industrială folosită pentru transportul minereurilor cu funicularul, dinspre Mina Săsar spre Flotația Săsar.

 

Potrivit Municipiului Baia Mare, solicitarea pentru lucrări a fost făcută de SC Construrom SA, în cadrul proiectului „Reabilitare strada Victoriei, tronson cuprins între Bulevardul Decebal și Bulevardul Independenței”.

Demolare estacada minereu Flotația Săsar 02

Demolare estacada minereu Flotația Săsar 04

 

 

 

 

 

Estacada transport minereu

Estacada transport minereu

 

 

 

 

 

Șoferi, fiți pe fază. Polițiștii rutieri ies zilnic pe drumurile din Maramureș
Prev Post Șoferi, fiți pe fază. Polițiștii rutieri ies zilnic pe drumurile din Maramureș
Copil de 5 ani, agresat la Vișeu de Sus. Două persoane au fost reținute
Next Post Copil de 5 ani, agresat la Vișeu de Sus. Două persoane au fost reținute
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *