Traficul pe Bulevardul Independenței va fi afectat timp de peste două săptămâni, începând de joi, 14 mai. Pe tronsonul dintre Bulevardul Republicii și strada Gheorghe Marinescu vor fi blocate benzile de circulație de pe axul drumului.
Restricțiile sunt valabile până în 31 mai 2026 și sunt necesare pentru lucrările din proiectul „Modernizarea Bulevardelor Independenței și Decebal și crearea unor trasee dedicate cu prioritate transportului public în comun și pistă de biciclete”.
Lucrările sunt executate de SC Ardelean Company Nord Vest SRL, lider de asociere.
O intervenție separată va avea loc în noaptea de 14 spre 15 mai, în intersecția Bulevardului Independenței cu Bulevardul Republicii. Acolo se vor executa lucrări la canalizarea pluvială, între orele 22.00 și 06.00.
Șoferii care circulă în zonă trebuie să ia în calcul posibile întârzieri, mai ales pe timpul zilei, pe tronsonul cu benzile de pe ax blocate.









