Joi, 14 mai 2026, începând cu ora 9.00, la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare se va desfășura cea de-a IX-a ediție a Simpozionului Științific Național „Patrimoniul natural”.
Această ediție are o semnificație aparte, fiind dedicată aniversării a 50 de ani de la înființarea Secției de Științe Naturale din cadrul Muzeului Județean Maramureș – structură care a stat la baza dezvoltării actualului Muzeu de Mineralogie – precum și celebrării Zilei Internaționale a Muzeelor. Totodată, evenimentul se desfășoară sub egida Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, în cadrul programului aniversar dedicat marcării a 70 de ani de prezență a României în UNESCO, subliniind astfel importanța patrimoniului natural și cultural în contextul valorilor promovate la nivel internațional.
Manifestarea științifică este organizată în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Asociația Internațională pentru Conservarea Patrimoniului Geologic – România (ProGEO), Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Maramureș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș.
_____________
Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” este situat în Baia Mare, Bdul Traian, nr 8.
Programul de vizitare al Muzeului de Mineralogie este următorul:
LUNI – Închis / MARȚI – DUMINICĂ 9.00 – 17.00 (ultima intrare fiind posibilă la 16.30)
Preț bilet: Elevi, studenți (cu legitimații valabile): 4 lei / Pensionari: 8 lei / Adulți: 16 lei
Sursa: Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare









