„Nu mai este timp”. Semnal de alarmă pentru handbalul juvenil după Final 4-ul de la Baia Mare

Noul președinte al FR Handbal spune că revenirea campionatului de tineret nu mai poate fi făcută din sezonul următor

  • 0
  • 464 vizualizări

Problema tinerilor handbaliști care termină junioratul și nu mai au unde să joace a fost unul dintre subiectele discutate cu noul președinte al Federației Române de Handbal, Bogdan Voina, după turneul Final 4 al Cupei României desfășurat la Baia Mare.

 

„Soluția la nivel național este să reinventăm campionatul de tineret”

Întrebat despre lipsa unei competiții de tranziție între juniori și seniori, Bogdan Voina a recunoscut că soluția este reînființarea campionatului de tineret, însă spune că sezonul viitor este deja compromis din acest punct de vedere.

„Este clar că soluția la nivel național este să reinventăm acest campionat de tineret. Pentru că, din punctul meu de vedere, tranziția poate să se facă mult mai ușor. Acest lucru se va întâmpla cu siguranță, dar cred că timpul este mult prea scurt pentru sezonul următor”, a declarat acesta.

Întrebat de ce nu  mai există șanse pentru sezonul 2026-2027, noul șef al handbalului românesc a răspuns scurt: „Nu mai este timp”.

 

„La Baia Mare în ultima perioadă sunt foarte mulți jucători tineri care sunt în echipa mare”

Voina a explicat că noua conducere a federației nici măcar nu a fost validată oficial în instanță. „Vineri s-a depus dosarul și acum așteptăm un termen după care să fim validați. Acest lucru poate să dureze de la o lună până la trei.”

Discuția a pornit și de la situația din Baia Mare, oraș considerat unul dintre centrele importante de juniori din handbalul românesc. Mulți tineri termină junioratul și renunță la handbal din lipsa unei perspective și a șansei de a disputa jocuri cel puțin în cadrul unei competiții intermediare între juniori și seniori.

Bogdan Voina a susținut însă că la Baia Mare există deja jucători tineri în echipele de seniori. „La ce am văzut la Baia Mare în ultima perioadă sunt foarte mulți jucători tineri care sunt în echipa mare și asta este un lucru îmbucurător. Asta spune multe despre calitatea acestor academii și în primul rând trebuie felicitat antrenorul echipei care îi folosește.”

În același timp, acesta a admis că problema există la nivel național. „Sunt foarte puțini jucători de valoare care sunt produși în momentul de față de toate academiile. Nu vorbim despre ce se întâmplă doar la Baia Mare. Obiectivul nostru este să creăm un sistem care să producă jucători și antrenori de valoare.”

 

Trebuie să stimulăm antrenorii”

Noul președinte FRH spune că una dintre direcțiile pe care vrea să le urmeze este modelul francez de formare. „Sistemul francez pentru mine este un exemplu. Eu sunt format în Franța. Oamenii care sunt la conducerea federației de acolo mi-au fost antrenori și sunt într-o permanentă legătură cu ei. Mi-au dat niște sfaturi pe care le vom implementa.”

Acesta a mai afirmat că federația trebuie să investească în pregătirea antrenorilor tineri. „Trebuie să stimulăm acești antrenori. Trebuie să-i valorificăm. Poate par generalități, dar lucrurile trebuie luate treptat. De două săptămâni de când sunt la federație am constatat nenumărate probleme, dar încet, încet le vom rezolva.”

Pentru moment însă, vestea pentru cluburile și academiile care sperau la revenirea rapidă a campionatului de tineret este că acest proiect nu va fi implementat din sezonul următor.

În imagine: Răzvan Pop, manager sportiv CS Minaur Baia Mare și Bogdan Voina, președinte FRH, cu ocazia turneului Final 4 Cupa României.
Foto: Ovidiu Dragomir

Poliția avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune online
Prev Post Poliția avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune online
Mașini trase pe dreapta în Cavnic după controalele RAR. Polițiștii au retras mai multe certificate de înmatriculare
Next Post Mașini trase pe dreapta în Cavnic după controalele RAR. Polițiștii au retras mai multe certificate de înmatriculare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *