Peste 200 de mașini au fost trase pe dreapta, marți, 6 mai, în Maramureș, în timpul unor acțiuni rutiere desfășurate la Dragomirești, Leordina și Rona de Sus. Controalele s-au lăsat cu amenzi de peste 19.000 de lei, permise reținute și un dosar penal pentru un șofer prins băut pe DN 18.
La Dragomirești, în intervalul 12.00–16.00, polițiștii din oraș, împreună cu cei ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, au verificat 18 autoturisme. În urma controalelor, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei.
O acțiune mai amplă a avut loc la Leordina, între orele 07.00 și 11.00. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au oprit și verificat 183 de autoturisme. Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 31 pentru abateri la regimul rutier și una pentru încălcarea legislației privind asigurarea RCA.
Tot la Leordina, polițiștii au reținut trei permise de conducere. În cazul unui autoturism, au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor a depășit 15.000 de lei.
În aceeași zi, în jurul orei 17.20, polițiștii din Sighetu Marmației și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au oprit un autoturism pe DN 18, în Rona de Sus. La volan se afla un bărbat de 40 de ani.
Pentru că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor de sânge.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz.









