Numire la Prefectura Maramureș. Cine este noul subprefect numit de Guvern

Noul subprefect intră în echipa Instituției Prefectului, după numirea lui Rudolf Stauder ca prefect

  • 0
  • 264 vizualizări

O nouă numire a fost făcută luni în funcția de subprefect al județului Maramureș, prin Hotărâre de Guvern. Margareta Petruț se alătură echipei Instituției Prefectului Maramureș, într-o perioadă cu schimbări la nivel administrativ.

Numirea vine după ce Rudolf Stauder a fost trecut din funcția de subprefect în cea de prefect, ca urmare a demisiei lui Florian Sălăjeanu.

Margareta Petruț este economistă, are masterat în dezvoltarea afacerilor și o experiență de peste 30 de ani în mediul antreprenorial. A construit, împreună cu familia, o afacere locală și a fost implicată în mai multe proiecte din comunitate.

Pe lângă activitatea profesională, aceasta este cunoscută și pentru implicarea în sport. Din 1995 este vicepreședinte al Clubului Sportiv Kanku din Baia Mare, iar din 2023 conduce Clubul Sportiv Daito Baia Mare. Tot din 2023 este membră în Comisia de cenzori a Federației Române de Karate Kyokushin.

Margareta Petruț a intrat în politică în 2019. Este membră în Biroul Județean USR Maramureș și coordonează departamentul „Femei în politică” la nivel județean.

Un biciclist de 17 ani a ajuns la spital după un accident pe trecerea de pietoni
Prev Post Un biciclist de 17 ani a ajuns la spital după un accident pe trecerea de pietoni
O găinușă roșcată vine la întâlnirea cu copiii în cadrul unui nou atelier de lecură
Next Post O găinușă roșcată vine la întâlnirea cu copiii în cadrul unui nou atelier de lecură
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *