Doi tineri au fost reținuți ca presupuși autori ai unui furt de peste 130.000 lei

Polițiștii din Baia Mare au identificat doi suspecți, după un apel la 112 făcut de proprietar

  • 0
  • 119 vizualizări

Doi tineri, de 24 și 29 de ani, au fost reținuți luni pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare. Cei doi sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Cazul a fost sesizat în 3 mai, în jurul orei 17.40, prin apel la 112. Un bărbat de 44 de ani a anunțat poliția că, în noaptea de 2 spre 3 mai, persoane necunoscute ar fi intrat într-un imobil din Firiza.

Dintr-o valiză aflată în imobil acestea ar fi sustras suma de 137.600 de lei.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi tineri bănuiți de comiterea faptei. Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, aceștia au fost reținuți ieri, 4 mai, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.

89 de mașini verificate în zona Ulmeni. Polițiștii au dat amenzi și au reținut un certificat
Prev Post 89 de mașini verificate în zona Ulmeni. Polițiștii au dat amenzi și au reținut un certificat
Un biciclist de 17 ani a ajuns la spital după un accident pe trecerea de pietoni
Next Post Un biciclist de 17 ani a ajuns la spital după un accident pe trecerea de pietoni
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *