Mamă de 86 de ani, bătută crunt de fiul ei, reținut pentru 24 de ore

Polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu. Un alt caz de amenințare a fost cercetat la Bogdan Vodă

  • 0
  • 280 vizualizări

O femeie de 86 de ani din Cavnic a fost găsită de polițiști cu urme de violență la nivelul capului și membrelor, după o sesizare făcută în 25 aprilie. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că femeia ar fi fost agresată fizic de fiul ei, în repetate rânduri.

Potrivit IPJ Maramureș, faptele nu ar fi fost sesizate anterior de victimă. Polițiștii din Cavnic au deschis o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș.

Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Maramureș. Pe numele lui a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Un alt caz a fost semnalat în 26 aprilie, în jurul orei 20.00, în zona de competență a Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă. O femeie ar fi fost amenințată cu acte de violență de partenerul ei, un bărbat de 38 de ani.

Polițiștii au stabilit că, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul i-ar fi creat femeii o stare de temere. A fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care acesta trebuie să păstreze o distanță minimă față de victimă.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru amenințare. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Operațiunea Jupiter în Maramureș. Ce au găsit polițiștii după descinderile din Sighet, Săcel și Valea Chioarului
Prev Post Operațiunea Jupiter în Maramureș. Ce au găsit polițiștii după descinderile din Sighet, Săcel și Valea Chioarului
Doctorul Costache Chertif, Senator AUR, acuzat de un părinte că a refuzat să-i trateze copilul. Spitalul a deschis o anchetă
Next Post Doctorul Costache Chertif, Senator AUR, acuzat de un părinte că a refuzat să-i trateze copilul. Spitalul a deschis o anchetă
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *