Baia Mare a câștigat lupta pentru Final Four-ul Cupei României la handbal feminin

Turneul final al sezonului 2025–2026 se va juca în 9 și 10 mai, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”

  • 0
  • 259 vizualizări

Baia Mare va găzdui Turneul Final 4 al Cupei României la handbal feminin, ediția 2025–2026. Federația Română de Handbal a anunțat miercuri că a ales oferta depusă de CS Minaur Baia Mare, după analiza propunerilor primite de la cluburile din Baia Mare și Râmnicu Vâlcea.

Meciurile se vor disputa în 9 și 10 mai, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, astfel că orașul va deveni, pentru două zile, centrul handbalului feminin românesc.

Potrivit FRH, clubul băimărean va achita taxa de atribuire în valoare de 17.000 de euro și va acoperi, printre altele, baremurile de arbitraj, chiria sălii pentru antrenamente și jocuri, serviciile medicale, paza, cazarea și masa oficialilor turneului, precum și transportul acestora.

Oferta include și o serie de condiții logistice și de organizare, de la suprafața de joc Gerflor și spațiile pentru echipe și oficiali, până la sonorizare, promovare, momente de divertisment, apă pentru echipe și premiile speciale și individuale.

În urma tragerii la sorți, semifinalele se vor juca între SCM Râmnicu Vâlcea și CS Minaur Baia Mare, respectiv între câștigătoarea duelului CS Rapid București – SCM Universitatea Craiova și câștigătoarea partidei CS Gloria Bistrița – CSM Corona Brașov.

Final 4 Cupa României

Final 4 Cupa României

Furt din infrastructura feroviară la Câmpulung la Tisa. Percheziții și rețineri după un an de sustrageri (VIDEO)
Prev Post Furt din infrastructura feroviară la Câmpulung la Tisa. Percheziții și rețineri după un an de sustrageri (VIDEO)
Maramureșul are trei șanse la „Destinația Anului 2026”. Unde poți vota și ce locuri intră în finală
Next Post Maramureșul are trei șanse la „Destinația Anului 2026”. Unde poți vota și ce locuri intră în finală
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *