Pe stadionul care poartă numele lui Viorel Mateianu, cel care a perfecționat tactica temporizării și a posesiei prelungite, Minaur Baia Mare și Politehnica Timișoara au jucat în stil britanic, în Vinerea Mare, meciul din etapa a doua a play off-ului Ligii 3.
Oaspeții, însoțiți de o galerie ceva mai numeroasă ca cea a gazdelor, s-au impus cu scorul de 1-2 (0-1), toate cele trei goluri fiind marcat de la punctul cu var.
Băimărenii au jucat cu trac primele 30 de minute, în care abia au trecut dincolo de linia de mijloc.
Bănățenii au deschis repede scorul, în minutul 8, din lovitură de la 11 metri ușor acordată, chiar și în opinia antrenorului Dan Alexa. Atacantul David Popa a fost cel care a transformat cu siguranță, golul său stabilind și scorul la pauză.
Timișorenii au dominat repriza în cea mai mare parte, în special la capitolul posesie, și au avut și cele mai importante ocazii. Minaur a jucat ca-n vremurile dinaintea lui Viorel Mateianu, sau mai bine zis ca în ligile de amatori britanice de acum 50 de ani, cu dese degajări la noroc ale portarului spre careul advers sau pase lungi trimise de cele mai multe ori imprecis, sacrificând astfel posesia.
Diferența au făcut-o mai ales realizările personale, pe fondul unui joc lipsit de luciditate la mijlocul terenului, unde Raphael Stănescu a avut destul de multe ezitări în distribuirea la timp a balonului către aripi sau către vârfuri.
O fază controversată a avut loc spre finalul primei reprize, când centralul Florin Jurcă, vecin arădean al timișorenilor, a trecut cu vederea un fault din poziție de ultim apărător al unui fundaș oaspete, asupra lui Tincău.
Golul egalizator a fost tot rodul unei acțiuni personale, în flancul drept, unde Buhai a driblat mai mulți adversari și a pătruns în careu, fiind faultat în marginea acestuia.
Penaltyul a fost transformat fără emoții de Stănescu. Posesia băimărenilor a fost ceva mai bună, după golul egalizator, însă băieții antrenați de Pelici nu au dus mingea mai departe de marginea careului de 16, iar când au făcut-o totuși, nu au reușit să producă emoții liniei defensive a oaspeților.
Când cursul jocului indica un egal prietenesc, în minutul 93, oaspeții au mai primit o lovitură de la 11 metri, pe care au transformat-o prin Morar pentru o victorie care duce Timișoara în postura de favorită la promovare.
Înfrângerea reduce drastic șansele băimărenilor de a mai promova, chiar dacă matematic calculele indică o distanță de 7 puncte, când mai sunt 6 etape de disputat.
Minaur ocupă acum locul 7, cu aceleași 7 puncte cu care a început play off-ul, și joacă etapa următoare cu Viitorul Arad, în deplasare.
Politehnica Timișoara conduce grupa a 4-a cu 19 puncte, urmată de Sănătatea Cluj, cu 14.
CS Minaur Baia Mare – A.C.S.Știința Politehnica Timișoara 1-2 (0-1)
Liga 3, Etapa 2 play-off, Grupa a 4-a
Stadionul Viorel Mateianu Baia Mare
Vineri 10 aprilie 2026 ora 17.00
Arbitrii: Tudor Florin Jurcă (Arad), Ionuț Marius Bobe (București), Andrei Pîslaru (Arad)
Arbitru de rezervă: Sorin Florin Saladea (Arad)
Observator de arbitrii: Iulian Szekely (Cluj Napoca)
Delegat de joc: Mihai Tira (Alba Iulia)
Spectatori: aprox: 1.500
Marcatori: Raphael Andrei Stănescu (50-11m) / David Popa (8-11m), Vlăduț Călin Morar (94-11m)
Cartonașe galbene: Romulus Adrian Buia (22), Darius Radu Mureșan (38), Răzvan Mihai Lazăr (58), Luca Felician Tincău (84) / Godberg Barry Cooper (54), Iosif Liviu Rotariu (84), Pedro Roberto Paul (84), Ion Vasluian (95)
C.S.Minaur Baia Mare: 73.Răzvan Cătălin Began – 97.Viorel Vasile Chinde (47.Andrei Matei Orosz `65), 3.Răzvan Mihai Lăzăr, 44.Mohamed Fulake Camara, 22.Darius Radu Mureșan – 80.Andrei Moga, 6.Raul Zoran Krausz, 17.Denis Vasile Marian Buhai (10.Raul Sebastian Vitan `65), 21.Andy Cristian Bădici (16.Dănuț Nicușor Covaci `91), 11.Raphael Andrei Stănescu-cpt (29.Alexandru Augustin Negrean `88) – 9.Luca Felician Tincău (8.Laley Lensalio Bematogoma Fofana `91)
Rezerve neutilizate: 99.David Constantin Gârniță, 79.Carlo Alex Erdei, 7.Sergiu Sebastian Robert Ciocan, 4.Dosman Jhon Steven Mondragon
Antrenori: Alexandru Pelici, Romulus Adrian Buia, Alin Bota
Politehnica Timișoara: 23.Mihai Alexandru Enășescu – 15.Aurel Vlaicu (18.Robert Ștefan Luca Burlacu `73), 4.Pedro Roberto Paul, 3.Cornel Alexandru Ene, 20.Romario Sandu Benzar (16.Ion Vasluian `88) – 25.Iosif Liviu Rotariu, 26.Eric Adam (28.Călin Alexandru Fazekas `82), 10.Fabian Alexandru Marincu – cpt, 19.Ioan Călin Toma – 8.David Popa (11.Vlăduț Călin Morar `88), 9.Godberg Barry Cooper (29.Raul Bogdan Haiduc `82)
Rezerve neutilizate: 1.Sebastian Micu, 14.Cătălin Gheorghe Gogor, 21.Eduard Constantin Amariei, 24.Andrei Daniel Gavrilă
Antrenori: Dan Alexa, Ștefan Costel Grigorie









