Peste 140 de pompieri din Maramureș vor fi zilnic în teren, în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru intervenții rapide și prevenirea situațiilor de risc.
În paralel, inspectorii de prevenire au intensificat controalele la lăcașurile de cult. Verificările vizează depistarea eventualelor probleme legate de prevenirea incendiilor și pregătirea personalului pentru situații de urgență.
În Noaptea de Înviere, echipaje de pompieri vor fi prezente la Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Rohia, Mănăstirea Moisei și la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. La aceste obiective sunt așteptați peste 4.000 de credincioși.
Autoritățile urmăresc reducerea riscurilor și asigurarea unui timp de răspuns cât mai scurt în cazul unor incidente.
Pompierii le recomandă credincioșilor să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale și să folosească cu atenție lumânările. De asemenea, acestea nu trebuie lăsate aprinse și nesupravegheate după încheierea slujbelor.
În lăcașurile de cult, ușile trebuie menținute deschise pe durata slujbelor, iar în cazul unui număr mare de participanți, este recomandată organizarea în aer liber.









