Festivalul Satelor Maramureșene – „Paști în Maramureș” revine ca un legământ între oameni, locuri și obiceiuri. Pe 13 aprilie 2026, de la ora 13.00, Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației devine altar al tradiției. Sub binecuvântarea rugăciunii, în cadrul momentului religios oficiat de Protopopiatul Ortodox Sighet, începutul capătă liniștea și sfințenia cuvenită.
Apoi, ca într-o poveste spusă din bătrâni, satele Maramureșului își deschid porțile gospodăriilor, aducând în fața vizitatorilor comori de suflet: obiceiuri păstrate cu grijă, straie cusute cu dor și bucate ce poartă aroma copilăriei.
Cântecul și jocul vor răsuna prin glasul ansamblurilor și al grupurilor vocal-instrumentale, alături de Ansamblul „Mugurelul” și Grupul vocal instrumental al Școlii de Artă „Gheorghe Chivu”, într-un spectacol ce leagă trecutul de prezent.
De la ora 17.00, în Parcul Central din Sighetu Marmației, sărbătoarea atinge apogeul într-un adevărat regal folcloric, susținut de Ansamblul folcloric „Mara”, alături de îndrăgiții artiști Denisa Bledea, Frații Vlad, Cristina Ardelean Bența, Ileana Matus, Oana Font, Cristian Pomohaci și Deți Iuga. Întregul spectacol va fi însuflețit de prezentatorul Mario Dunca, care va purta publicul prin emoția fiecărui moment.









