Municipiul Baia Mare anunță modernizarea a 30 de stații de transport în comun, lucrări care se vor desfășura până în 30 iunie 2026, în cadrul unui proiect mai amplu de implementare a sistemelor ITS și a infrastructurii TIC.
Pe durata intervențiilor, circulația pietonală va fi restricționată punctual, în zona trotuarelor din perimetrul stațiilor. Zonele de lucru vor fi semnalizate de constructor.
Stațiile vizate sunt amplasate pe artere importante din oraș, printre care bulevardele Republicii și Regele Ferdinand, dar și străzi precum Vasile Alecsandri, Victor Babeș, George Coșbuc sau Barajului. Lista include inclusiv o stație nouă, la Spitalul TBC.
La final, autoritățile promit stații mai moderne și mai accesibile, integrate într-un sistem de transport public mai eficient.
După anunț, au apărut și reacții din partea unor locuitori. O parte dintre aceștia cer soluții mai practice, cu mai multe locuri de ședere și materiale rezistente la vandalism. Alții reclamă lipsa unor stații din proiect, menționând zone precum Lunci, Valea Borcutului, Traian, Decebal, Regele Mihai sau Iuliu Maniu.
Au fost semnalate și îngrijorări legate de vandalizare, cu propuneri pentru instalarea de camere video și sancționarea celor care distrug mobilierul urban.









