Minaur Baia Mare și-a aflat adversara din semifinalele Cupei României la handbal feminin

Federația Română de Handbal a tras la sorți semifinalele, deși tabloul nu este încă complet

  • 0
  • 328 vizualizări

Minaur Baia Mare va juca în semifinalele Cupei României la handbal feminin împotriva SCM Râmnicu Vâlcea, potrivit tragerii la sorți efectuate marți de Federația Română de Handbal.

Deși nu sunt cunoscute încă toate cele patru echipe calificate în Final Four, FRH a stabilit deja programul semifinalelor. Astfel, una dintre partide va fi SCM Râmnicu Vâlcea – Minaur Baia Mare.

A doua semifinală va opune câștigătoarea duelului Rapid București / SCM Universitatea Craiova și învingătoarea confruntării Gloria Bistrița / CSM Corona Brașov.

Ultimele două meciuri din sferturile de finală sunt programate în 22 aprilie. După încheierea acestei faze se va completa tabloul final al competiției.

Turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin este programat în weekendul 9–10 mai, iar gazda competiției urmează să fie stabilită ulterior.

FRH a anunțat că orașele care doresc să-și depună candidatura pentru organizarea competiției, o pot face până pe data de 6 aprilie.

Minaur Baia Mare a învins în optimi și în sferturi de finală de CSM Târgu Jiu și de CSM Galați. Dealtfel, cele două echipe urmează să se întâlnească în Liga Florilor în etapa viitoare, meciul având loc sâmbătă, de la ora 17.30, la Baia Mare.

Transporturile de bani, luate la verificat în Maramureș. Amenzi de aproape 50.000 de lei și un agent rămas fără atestat
Prev Post Transporturile de bani, luate la verificat în Maramureș. Amenzi de aproape 50.000 de lei și un agent rămas fără atestat
Elevi în rol de polițiști, prezenți în trafic. Lecții de circulație în Cavnic și Baia Mare
Next Post Elevi în rol de polițiști, prezenți în trafic. Lecții de circulație în Cavnic și Baia Mare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *