După 53 de ani neîntrerupți pe prima scenă a voleiului românesc, Știința Explorări Baia Mare e aproape de o contraperformanță istorică

Băimărenii luptă pentru menținerea în Divizia A1 cu CSM București

  • 0
  • 372 vizualizări

Echipa de volei masculin Știința Explorări Baia Mare trece printr-un moment delicat al istoriei sale, aflându-se în situația de a lupta pentru evitarea retrogradării. Băimărenii încep de marți faza decisivă pentru rămânerea în primul eșalon, urmând să întâlnească CSM București în Faza I a play-out-ului Diviziei A1, într-un duel în care se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide.

Primele două meciuri sunt programate în Baia Mare, marți 31 martie și miercuri 1 aprilie, de la ora 17. Seria se mută apoi la Dobroești, unde sunt programate partidele trei și patru în 18 și 19 aprilie. Dacă va fi nevoie de un meci decisiv, acesta se va disputa în Baia Mare, în 22 aprilie.

Echipa care ajunge prima la trei victorii își asigură menținerea în Divizia A1.

Partidele din Baia Mare vor fi arbitrate de Andrei Savu și Tudor Pop, respectiv Paul Szabo Alexi și Ionuț Buciu. Observatori sunt Gheorghiță Mitrașcă și Mircea Rus.

Clubul face apel la suporteri înaintea dublei de pe teren propriu, într-un moment în care fiecare meci poate cântări decisiv pentru evitarea unei contraperformanțe istorice.

Echipa care devenea prima campioană din provincie a voleiului românesc, în 1993, sub titulatura de „U” Explorări Baia Mare, și care are în palmares și două Cupe ale României, precum și mai multe clasări pe podium, se vede acum nevoită să lupte pentru evitarea retrogradării, după o prezență neîntreruptă de 53 de ani în prima divizie.

Ultimul rezultat notabil al echipei datează din 2011, când devenea vicecampioană, iar ultima prezență în Divizia B a fost în perioada 1971-1974. De atunci, sub diferite denumiri, Știința Explorări Baia Mare a evoluat exclusiv în primul eșalon.

În vara anului trecut, clubul îl pierdea după 21 de ani pe cel mai longeviv antrenor la o singură echipă, pe băimăreanul Marius Botea, campion cu echipa din 1993, care a plecat pe fondul unor nemulțumiri legate de bugetarea clubului.

Locul său a fost luat de tânărul tehnician Liviu Râpeanu, sub comanda căruia Știința Explorări a câștigat doar două meciuri, acumulând 7 puncte, la egalitate cu CSM București.

Într-un clasament al istoricului confruntărilor celor două echipe, ce datează din 2010 încoace, scorul este egal 11-11. La fel cum e și cel al confruntărilor din acest sezon, în care și-au împărțit victoriile, ambele meciuri terminându-se cu scorul de 3-2.

Copiii din Baia Mare au învățat reguli de circulație direct de la polițiști. Cine a fost invitatul surpriză
Prev Post Copiii din Baia Mare au învățat reguli de circulație direct de la polițiști. Cine a fost invitatul surpriză
Confirmare oficială la Minaur. Alexandru Pelici preia echipa pentru play-off
Next Post Confirmare oficială la Minaur. Alexandru Pelici preia echipa pentru play-off
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *