Ora Pământului marcată prin concerte și recitaluri în România și Moldova

  • 0
  • 124 vizualizări

Sâmbătă, 28 martie, între orele 20.30 – 21.30, Programul Național Cantus Mundi transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul, prin sute de concerte și recitaluri simultane.

A zecea ediție „Ora Pământului cu Cantus Mundi” include evenimente în toate regiunile României, în fiecare dintre cele 41 de județe ale țării și în municipiul București, dar și în Republica Moldova.

La ora 20:30, aparatele electrice sunt deconectate, lumina se stinge pentru o oră, iar copiii, alături de dirijori și profesori de muzică, părinții și prietenii lor, cântă în spații publice, școli, parcuri, piețe și grădini, pentru sănătatea Pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

În orașul Baia Mare, evenimentul va fi organizat la Liceul cu Program Sportiv, Parcul „Regina Maria”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Piața Cetății, Piața Libertății. În județul Maramureș, copiii vor cânta la Școala Gimnazială Nr. 9 din Borșa, Școala Gimnazială „Cicârlău”, Colegiul Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației, Primăria Orașului Târgu Lăpuș, Pensiunea „Potcovarul”, Vișeu de Jos.

Accesul publicului este liber la toate evenimentele corurilor și ansamblurilor Cantus Mundi desfășurate cu ocazia evenimentului internațional Ora Pământului 2026.

 

I s-a făcut rău cu bebelușul în brațe, în fața Palatului de Justiție din Baia Mare. Cine i-a sărit primul în ajutor
Prev Post I s-a făcut rău cu bebelușul în brațe, în fața Palatului de Justiție din Baia Mare. Cine i-a sărit primul în ajutor
Concert de pricesne cu Paula Hriscu în Baia Mare
Next Post Concert de pricesne cu Paula Hriscu în Baia Mare

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *