Echipa de fotbal a CS Minaur Baia Mare continuă să dea motive de nemulțumire suporterilor băimăreni, ale căror priviri se îndreaptă tot mai mult către recent reînființata FC Baia Mare.
Ultima „realizare” a echipei conduse managerial de Florin Achim este înfrângerea în fața echipei alcătuite în mare parte din fotbaliști aspiranți a celor de la Viitorul Cluj, echipă aflată pe locul 9 în serie, înainte de partida câștigată sâmbătă cu 3-1 în fața băimărenilor.
Ce s-a întâmplat?
Pentru cei care nu au văzut meciul, trebuie spus că toate cele trei goluri primite de Minaur au fost rezultatul unor greșeli personale ale lui Fofana, Orosz și Camara.
Poate cel mai straniu comportament îi poate fi atribuit lui Băican, care la golul doi a strâns târziu la un contraatac al clujenilor demarat după eroarea lui Orosz. Apoi, din postură de ultim apărător a făcut un fault la marginea careului de 16 metri, evitabil, în urma căruia s-a acordat penaltiul care a dus la golul de 2-1.
Același Băican, scăpat doar cu galben la faza faultului, a comis o neglijență inexplicabilă, când a faultat grosolan un adversar, un fault ce nu era necesar și care a părut a fi fost făcut intenționat. Consecința a fost al doilea galben și eliminare.
Jucați sau plecați
În urma meciului, edilul șef al orașului s-a dezlănțuit cu un mesaj războinic la adresa întregii echipe, spunând „jucați sau plecați”.
Asta a făcut ca la o zi după, clubul CS Minaur să publice un comunicat în care a anunțat că în urma rezultatului considerat „ca fiind sub nivelul așteptărilor și al obiectivelor asumate” a exclus din lot pe jucătorii Alexandru Dulca și Alexandru Băican și că „mai mulți jucători se află în analiză”.
Din partea a doua a comunicatului reiese indirect că motivul nemulțumirii ar fi „lipsa de profesionalism și implicare”, precum și lipsa de „disciplină, ambiție și respect pentru suporteri”.
Sancționarea lui Băican este oarecum de înțeles, pentru motivele mai sus menționate. Motivele sancționării lui Dulca nu sunt cunoscute, singurul indiciu fiind acela că a fost schimbat încă de la pauză.
Suporterul băimărean întreabă. Va răspunde Florin Achim?
Întrebarea pe care și-o pun totuși suporterii este care sunt motivele reale ale excluderii din lot? Și, mai ales, ce înseamnă excluderea din lot?
Dacă motivele sunt cele expuse, adică „lipsa de profesionalism și implicare”, precum și lipsa de „disciplină, ambiție și respect pentru suporteri”, cel mai probabil ar fi trebuit exclusă cel puțin jumătate din echipă.
Suporterul băimărean, din al cărui buzunar sunt plătiți acești fotbaliști și întreg stafful tehnic și managerial, merită să știe motivele reale ale excluderii.
Mai mult, se pun câteva probleme de natură legală și contractuală.
Care sunt consecințele excluderii din lot? Se vor mai antrena cu echipa? Au fost trimiși la echipa de juniori să se antreneze? Vor mai fi plătiți? Li s-au reziliat contractele?
Care sunt clauzele contractuale sau din regulamentul de ordine interioară în baza cărora s-a decis excluderea?
Nenumărate voci ale suporterilor acuză în comentariile de pe social media de posibila implicare în pariurile sportive. Este cazul în ceea ce îi privește pe acești doi jucători de așa ceva?
Este această măsură a excluderii justificată, proporțională și acoperită de regulament?
De ce doar jucătorii sunt considerați responsabili de rezultatele nesatisfăcătoare din acest sezon?
Nu ar fi corectă măsura unor „excluderi” similare și când vine vorba de profesionalismul și implicarea celor care conduc această echipă, începând de la directorul general și până la manager și antrenor?
O serie lungă de întrebări la care suporterul băimărean așteaptă, merită și este îndreptățit să primească răspunsuri directe și oneste cel puțin din partea managerului Florin Achim.
Fault de roșu









