Minaur Baia Mare a pierdut vineri cu 3-1 (2-1), meciul disputat pe terenul celor de la Viitorul Cluj, în etapa a 21-a din Liga 3, și a ratat șansa de a-și asigura calificarea în play-off înaintea ultimei runde din sezonul regulat.
După primele 20 de minute, în care băimărenii au irosit orice tentativă de a se apropia de poarta adversă, iar clujenii au cadrat spațiul porții în două rânduri, primul gol a venit după o eroare în defensivă a lui Fofana, care a pasat la un adversar.
După o serie de un-doi-uri în marginea careului băimărean, Ghiță a deschis scorul de la 7-8 metri, cu un șut plasat (1-0, min. 22).
„Minerii” au intensificat acțiunile ofensive și, în minutul 31, au egalat prin Bădici, care l-a învins pe portarul clujenilor cu o deviere din careul de 6 metri, din centrarea lui Orosz (1-1, min. 31).
Peste doar două minute, Tincău putea aduce conducerea pentru oaspeți, dar șutul său, din unghi închis, de la 3-4 metri, a nimerit bara laterală a porții.
Golul de 2-1 al gazdelor a fost prefațat de două mari ratări, câte una la fiecare poartă. Întâi clujenii au ratat din poziție unu la unu, apoi cealaltă bară a porții lui Poptean s-a interpus din nou la șutul de aproape al aceluiași Tincău.
În minutul 39, Orosz este deposedat la 25 de metri de careul advers de Buhari, care avansează în viteză până în jumătatea băimăreană și îl angajează, în marginea careului, pe Ghiță, oprit prin fault de Băican.
Arbitrul arată punctul cu var și îl iartă pe Băican, arătându-i doar cartonaș galben. Lovitura de pedeapsă este transformată fără emoții de Pop (2-1, min. 40), care stabilește scorul la pauză.
La două minute după reluare, Bădici irosește șansa de a egala, cu un șut în portar din marginea careului mic.
Băimărenii au continuat să-și creeze situații ofensive promițătoare, fără a ajunge însă la finalizare.
În minutul 55, Băican nu mai este iertat, după ce primește și al doilea cartonaș galben, implicit pe cel roșu, lăsându-i pe băimăreni în 10 oameni.
Portarul Răzvan Began s-a opus golului de 3-1, care putea veni tot în urma unei erori defensive, la una dintre puținele prezențe în careu ale clujenilor. Arbitrul a acordat din nou penalty, după o tentativă neglijentă de degajare a lui Mocanu. Began a ghicit colțul și a respins în corner execuția bine plasată a lui Ghiță.
În ciuda dominării teritoriale a maramureșenilor, care și-au mai creat câteva ocazii promițătoare, golul a venit tot în poarta lor, în urma unei noi erori defensive, de data aceasta a lui Camara.
Acesta a pierdut mingea la mijlocul terenului, iar rezerva Cobârzan a avansat pe flancul drept până în marginea careului mic, de unde a pasat în fața porții goale, golul fiind o simplă formalitate pentru Herciu.

CS Minaur Baia Mare
Rezultatul complică situația pentru Minaur, care chiar dacă e încă pe prima poziție, rămâne la 44 de puncte după 21 de etape, la doar două puncte de echipa clasată pe locul 4, ultimul care duce în play off.
Echipa băimăreană depinde acum de rezultatele din ultima etapă și de jocurile celor de la Sântandrei pentru a prinde play-off-ul.
În ultima rundă, Minaur va juca acasă cu Unirea Dej, într-un meci decisiv.
Academia de Fotbal Viitorul Cluj – CS Minaur Baia Mare: 3-1 (2-1)
Au marcat: Ghiță (22), Pop (41 – penalty), Herciu (87) / Bădici (31)
Baza sportivă „Dan Anca”, Cluj-Napoca
Arbitri: Raul Oliviu Balaiban – Stelian Alex Belenesi, Cristian Dumitru Gozman Pop
Rezervă: Valentin Zah
Observator arbitri: Constantin Por
Delegat joc: Somolyak Istvan
CS Minaur: Began – Orosz (Hussaini 71), Băican, Mocanu, Mureșan, Camara, Fofana (Negrean 46), Bădici, Ciocan (Buhai 71), Dulca (Moga 46), Tincău (Stănescu 71)
Rezerve neutilizate: Gârniță, Lazăr, Erdei, Dogănoiu
Cartonașe galbene: Pop, Buhari, Blidărean, Istrate / Băican (cumul de cartonașe galbene), Fofana.









