A patra întâlnire regională din cadrul proiectului european CIBUS, dedicat reducerii risipei alimentare și a deșeurilor, a avut loc marți, 17 martie 2026, la Baia Mare, conform unei informări publicate joi de Consiliul Județean Maramureș.
Evenimentul a avut loc la restaurantul social ASSOC din Baia Mare și a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, unități medicale, administrații locale, mediul academic și organizații neguvernamentale.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate stadiul proiectului și exemple de bune practici din Vejle, Danemarca, care pot fi adaptate la nivel local pentru reducerea risipei alimentare.
Participanții au discutat despre colaborarea între instituții și despre soluții concrete pentru valorificarea surplusului alimentar. A fost prezentat și modelul restaurantului social ASSOC, bazat pe utilizarea alimentelor în scop social.
Programul a inclus și un atelier culinar practic, axat pe gestionarea eficientă a alimentelor disponibile în gospodării.
Reprezentanții Băncii de Alimente Baia Mare au prezentat date despre risipa alimentară și exemple de intervenții prin care alimentele pot ajunge la persoane vulnerabile.
Întâlnirea s-a încheiat cu un schimb de opinii și recomandări privind măsuri locale pentru reducerea risipei alimentare.









