Primăria Municipiului Baia Mare continuă implementarea proiectului SWEM, prin care elevii sunt pregătiți să reacționeze corect în situații de urgență. Cea de-a treia conferință educativă din cadrul proiectului a avut loc la Liceul Teoretic Emil Racoviță, unde accentul a fost pus pe formarea unor reflexe corecte în caz de pericol.
Punctul central al activității a fost exercițiul de evacuare în caz de incendiu, organizat cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Toți elevii liceului au parcurs, în mod organizat, etapele unei evacuări corecte și au văzut, practic, ce înseamnă să respecți indicațiile și să îți păstrezi calmul într-un moment critic.
Acțiunea are o miză și mai clară în contextul în care clădirea liceului a fost recent modernizată, dotată prin PNRR și redată elevilor. În acest cadru, utilizarea unei infrastructuri moderne vine la pachet și cu nevoia de responsabilitate, disciplină și comportamente corecte în situații de risc.
Prin proiectul SWEM, municipalitatea încearcă să completeze educația din clasă cu exerciții și informații utile pentru viața reală. Astfel, elevii vor știi ce au de făcut atunci când apare o situație neprevăzută și vor putea contribui, la rândul lor, la siguranța celor din jur.
Seria activităților va continua în luna aprilie, la Colegiul de Arte din Baia Mare, unde este programată următoarea întâlnire din cadrul proiectului.
Proiectul SWEM, Sustainable Weather Emergency Management, este finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România Ucraina 2021–2027 și este derulat de Municipiul Baia Mare în parteneriat cu Comitetul Executiv al Consiliului Local Ivano Frankivsk.









