România ar putea sprijini forțele armate americane în războiul din Orientul Mijlociu. Decizia luată în CSAT ajunge azi în Parlament

Președintele Nicușor Dan spune că este vorba despre echipamente defensive care „sporesc securitatea României”

  • 0
  • 190 vizualizări

România ar putea găzdui temporar forțe și echipamente militare ale Statelor Unite, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat solicitarea transmisă de partea americană. Decizia a fost anunțată de președintele Nicușor Dan după ședința CSAT desfășurată la Palatul Cotroceni, conform Mediafax.

Potrivit șefului statului, solicitarea Pentagonului vizează „dislocarea temporară de forțe și echipamente militare” pe teritoriul României.

„Administrația americană dorește dislocarea temporară de avioane de realimentare, echipamente de monitorizare și comunicații satelitare, în corelare cu scutul de la Deveselu”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a precizat că echipamentele care ar urma să ajungă în România au rol defensiv.

„Este vorba de echipamente defensive, pentru că nu sunt înzestrate cu armament propriu zis. Sunt echipamente non cinetice”, a explicat acesta.

Conform comunicatului Administrației Prezidențiale, analiza din cadrul CSAT a vizat solicitarea Statelor Unite privind consolidarea capacităților de monitorizare și sprijin logistic în regiune, în contextul situației de securitate generate de conflictul din Iran și al cooperării militare dintre statele NATO.

Pentru ca aceste forțe și echipamente să fie dislocate în România este însă nevoie de aprobarea Parlamentului.

„În măsura în care Parlamentul aprobă în ședința care urmează să aibă loc tot miercuri, ele vor fi dislocate în baza Acordului de parteneriat între România și Statele Unite”, a declarat președintele.

După ședința CSAT, Nicușor Dan a transmis o scrisoare Parlamentului pentru aprobarea acestei decizii, urmând ca solicitarea să fie dezbătută în cursul după-amiezii.

Șeful statului a dat și asigurări că măsura are rolul de a consolida securitatea țării.

„Subliniez că e vorba de niște echipamente care sporesc securitatea României. Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură”, a spus Nicușor Dan.

Gazul a fost oprit în 16 scări de bloc din Baia Mare. Două cazuri investigate după ruperea sigiliilor
Prev Post Gazul a fost oprit în 16 scări de bloc din Baia Mare. Două cazuri investigate după ruperea sigiliilor
Motociclist rănit într un accident lângă Târgu Lăpuș. Polițiștii au descoperit că nu avea permis, iar motocicleta nu era înmatriculată
Next Post Motociclist rănit într un accident lângă Târgu Lăpuș. Polițiștii au descoperit că nu avea permis, iar motocicleta nu era înmatriculată
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *