5 eco-insule digitalizate devin funcționale în Baia Mare. De luni, gunoiul se aruncă doar prin folosirea cartelei sau a aplicației

Primăria anunță că platformele vor fi puse în funcțiune din 16 martie, iar containerele clasice vor fi retrase treptat

  • 0
  • 286 vizualizări

În municipiul Baia Mare vor deveni funcționale, începând de luni, 16 martie 2026, cinci noi platforme cu eco-insule digitalizate pentru colectarea deșeurilor.

Potrivit unui anunț al municipalității, sistemul va putea fi utilizat doar cu ajutorul unei cartele sau prin aplicația mobilă dedicată, după activare.

În perioada următoare, operatorul de salubrizare va retrage recipientele tradiționale din zonele arondate, astfel că depozitarea deșeurilor va fi posibilă exclusiv în cadrul acestor eco-insule digitalizate.

Locuitorii care nu dețin încă o cartelă sunt rugați să se prezinte la Serviciul Relații cu Publicul din cadrul Primăriei Baia Mare, situat la parterul instituției de pe strada Gheorghe Șincai nr. 37, pentru ridicarea acesteia.

Cartelele se eliberează pe baza actului de identitate. La momentul ridicării, cetățenii vor primi și codul necesar pentru activarea aplicației mobile care permite accesul la eco-insulele arondate locuinței.

Aplicația „TechbolideWeCollect” poate fi instalată pe telefoane cu sistem iOS sau Android, însă activarea este posibilă doar după obținerea cartelei fizice și a codului de acces.

În cazul în care eco-insulele nu funcționează sau cartela afișează erori, cetățenii sunt rugați să anunțe Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare, la numărul 0372 702 702.

Lista completă a platformelor și a blocurilor arondate poate fi consultată pe site-ul oficial al municipalității, baiamare.ro sau pe pagina de facebook.

Pentru utilizarea eco-insulelor, utilizatorii trebuie să apese butonul de activare, să scaneze cartela sau aplicația și, după validare, să deschidă manual cuva pentru depunerea deșeurilor, închizând-o după fiecare utilizare.

Aproape 160 de milioane de lei ajung la 36 de primării din Maramureș. Top 5 al localităților după sumele alocate
Prev Post Aproape 160 de milioane de lei ajung la 36 de primării din Maramureș. Top 5 al localităților după sumele alocate
Gazul a fost oprit în 16 scări de bloc din Baia Mare. Două cazuri investigate după ruperea sigiliilor
Next Post Gazul a fost oprit în 16 scări de bloc din Baia Mare. Două cazuri investigate după ruperea sigiliilor
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *