Baia Mare găzduiește duminică, 15 martie, ediția a V a evenimentului sportiv Crosul Primăverii. Competiția va aduce sute de alergători în Parcul Tineretului și va impune restricții temporare de circulație în zonă.
Potrivit anunțului transmis de Primăria Municipiului Baia Mare, traficul va fi restricționat între orele 08.30 și 12.30 pe aleile din Câmpul Tineretului, unde vor avea loc probele de alergare. Startul și sosirea sunt programate în zona Statuii Ostașului Român.
În același interval, între 09.45 și 11.30, o bandă de circulație de pe strada Dealul Florilor va fi închisă și securizată. Măsura se aplică pe tronsonul dintre parcarea stadionului și intersecția cu Aleea Grigorescu.
Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Maramureș Runners și Rotary Club Baia Mare, în colaborare cu administrația locală.
Competiția marchează deschiderea sezonului de alergare pentru comunitatea Maramureș Runners și include două probe.
Prima este Cursa Populară de 3 kilometri, destinată participanților cu vârsta de cel puțin 15 ani. Timpul limită de parcurgere este de 30 de minute, iar clasamentul va avea categorii open masculin și feminin.
A doua probă este Crosul de 6 kilometri. Aici timpul limită este de 60 de minute, iar alergătorii vor fi împărțiți pe categorii de vârstă. 15 la 17 ani, 18 la 29 ani, 30 la 39 ani, 40 la 49 ani și 50 plus.
Autoritățile le recomandă șoferilor să evite zona în intervalele anunțate și le mulțumesc pentru înțelegere.









