În anul 2025, prin Punctul de Coordonare și Comandă Avansat Integrat organizat la Punctul de Trecere al Frontierei Sighetu Marmației, au fost asistate peste 5.490 persoane refugiate sau strămutate din Ucraina.
De la începutul conflictului militar, numărul total al persoanelor asistate în Maramureș a depășit 100.000.
Structura integrată de la Sighet reunește instituțiile membre ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, autorități locale și organizații neguvernamentale. În sprijin au fost implicate 12 ONG-uri, care au asigurat zilnic distribuirea de alimente, hrană, medicamente și articole de îmbrăcăminte.
Pe zona montană, în 2025 au fost executate 98 misiuni de căutare și salvare. Au fost salvate 213 persoane de cetățenie ucraineană. La intervenții au participat Salvamont Maramureș, ISU, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, cu sprijin aerian din partea structurilor MAI.
Datele sunt incluse în Raportul de evaluare a activității CJSU Maramureș pentru anul 2025.








