Sighetul devine capitala baschetului feminin. Câștigătoarea Cupei României se decide în Maramureș

Final Four-ul are loc pe 20 și 21 februarie, în Sala Polivalentă din Sighetu Marmației

  • 0
  • 139 vizualizări

Sighetu Marmației devine, pentru două zile, centrul baschetului feminin din România. Pe 20 și 21 februarie, Sala Polivalentă găzduiește Final Four-ul Cupei României, ediția 2025–2026.

Competiția a început în august, cu nouă echipe la start. Primele patru clasate în sezonul trecut au intrat direct în fazele superioare, iar restul au trecut prin tururi eliminatorii.

În preliminarii, Universitatea Cluj-Napoca a eliminat CSU Politehnica Timișoara. Apoi, în turul al doilea, Rapid București a trecut de CSU Brașov, CSM CSU Târgoviște a eliminat Sportul Studențesc Leii București, FCC Baschet UAV Arad a învins CS Agronomia București, iar Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a scos din competiție Universitatea Cluj.

Cele patru formații care ajung la Sighet sunt Rapid București, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, CSM CSU Târgoviște și FCC Baschet UAV Arad. Practic, patru nume grele din baschetul feminin românesc, cu pretenții reale la trofeu.

Programul competiției:

20 februarie
17.00 Rapid București – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
19.30 CSM CSU Târgoviște – FCC Baschet UAV Arad

21 februarie
14.30 Finala dintre câștigătoarele semifinalelor

Toate partidele vor fi transmise în direct pe Digi Sport și Prima Sport.

Ultima ediție a Cupei a fost câștigată de Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, echipă care are în palmares nouă trofee.

Poliția Locală Baia Mare, bilanț 2025. 1,9 milioane lei în sancțiuni, mii de controale și accent pe prevenție
Prev Post Poliția Locală Baia Mare, bilanț 2025. 1,9 milioane lei în sancțiuni, mii de controale și accent pe prevenție
Teatrul Municipal Baia Mare – program de weekend
Next Post Teatrul Municipal Baia Mare – program de weekend
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *