Într-o acțiune de tip BLITZ desfășurată în 12 februarie, de către polițiștii maramureșeni, au fost aplicate amenzi de peste 10.000 de lei și au fost reținute cinci permise de conducere.
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș, împreună cu cei ai Biroului Rutier Baia Mare, au verificat 35 de autovehicule, urmărind respectarea regulilor la trecerile peste calea ferată.
În total, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale pentru abateri constatate, cele mai grave fiind legate de nerespectarea regulilor de oprire și asigurare la trecerile la nivel cu calea ferată.
Cinci șoferi au rămas fără permis pentru încălcarea acestor reguli. Polițiștii atrag atenția că astfel de abateri pot avea consecințe extrem de grave, iar controalele vor continua și în perioada următoare.









