Beneficiarii Azilului de noapte din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare au participat, marți, 11 februarie, la o activitate informativă dedicată Zilei Europene a Numărului de Urgență 112.
Scopul întâlnirii a fost informarea și conștientizarea privind utilizarea corectă a numărului unic de urgență. Participanții au discutat despre situațiile reale în care trebuie apelat 112 și despre modul în care pot transmite clar informațiile esențiale operatorului.
Activitatea a fost adaptată nevoilor beneficiarilor și a avut un caracter interactiv. Organizatorii au pus accent pe reacția responsabilă în situații limită și pe diferența dintre o urgență reală și un apel nejustificat.
Reprezentanții instituției au subliniat că informarea corectă rămâne un instrument important de prevenție, iar un apel făcut la timp poate salva o viață.









