Elevii din toată țara sunt provocați să devină „Eroul din clasă”

Concurs național de creație pentru gimnaziu, dedicat prevenirii și gestionării bullyingului în școli

  • 0
  • 127 vizualizări

Creativitatea elevilor este pusă în slujba siguranței școlare prin concursul național de creație „Eroul din clasă”, organizat în cadrul Proiectului național „Scoate violența școlară din anonimat!”, derulat în anul școlar 2025–2026.

Competiția se desfășoară în perioada ianuarie–aprilie 2026, în parteneriat cu CNP – Corpul Național al Polițiștilor, și se adresează elevilor de gimnaziu din întreaga țară. Participarea are loc pe echipe, formate din minimum doi și maximum patru elevi, de la același nivel de clasă.

Tema concursului este realizarea unui pliant informativ care să vizeze prevenirea și gestionarea eficientă a bullyingului. Materialele trebuie realizate pe baza Ghidului „Eroul din clasă”, un instrument educațional destinat elevilor, elaborat cu sprijinul Fundației NEUROATIPIC.

Ghidul explică, pe înțelesul copiilor, ce este bullyingul, ce forme poate lua și ce soluții există pentru prevenirea acestor situații. Documentul este disponibil gratuit pe platforma sigurantascolara.ro.

Pliantele trebuie să conțină informații clare și concise, să fie atractive vizual, ușor de citit și să transmită un mesaj pozitiv despre importanța respectului și a unui climat sigur în școală.

Înscrierea în concurs presupune transmiterea pliantului realizat, a formularului de înscriere completat de profesorul coordonator și a documentelor privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, prin intermediul linkului dedicat.

Evaluarea se va face într-o singură etapă, la nivel național. O comisie constituită în cadrul Direcției Siguranța Școlară va analiza materialele înscrise, pe baza unor criterii de jurizare stabilite anterior. Vor fi acordate Premiul I, Premiul II și Premiul III, în funcție de punctajul obținut.

Calendarul concursului
Lansarea concursului. 30 ianuarie 2026
Mediatizarea concursului. 30 ianuarie–8 februarie 2026
Înscrierea elevilor. 9 februarie–15 martie 2026
Evaluarea și stabilirea câștigătorilor. 16–31 martie 2026
Premierea și mediatizarea materialelor câștigătoare. 1–5 aprilie 2026

La joacă, la bibliotecă
Prev Post La joacă, la bibliotecă
CUTIA CU ECOURI – expoziția artistei Postumia Rus la Galeria de Artă a UAP
Next Post CUTIA CU ECOURI – expoziția artistei Postumia Rus la Galeria de Artă a UAP
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *