Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a anunțat inițierea unui proiect de hotărâre prin care administrația locală va acorda un sprijin financiar persoanelor cu dizabilități, ca măsură de compensare a eliminării facilităților fiscale decise la nivel național.
Măsura vizează persoanele încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent personal și accentuat și constă în acordarea unei compensații de până la 500 de lei pentru plata impozitului aferent locuinței de domiciliu și terenului aferent. Sprijinul va fi acordat pentru un singur imobil, în limita sumei efectiv plătite.
Efortul bugetar estimat depășește 1,6 milioane de lei și ar urma să ofere un sprijin direct pentru câteva mii de băimăreni vulnerabili. Cererile vor putea fi depuse până la 30 octombrie 2026, la Direcția de Asistență Socială Baia Mare, urmând să fie soluționate în termen de 30 de zile.
Măsura se va aplica după aprobarea bugetului local pentru anul 2026 și va fi supusă votului Consiliului Local Baia Mare.









