După incendiul de pe strada Morii din Baia Mare, în care o persoană și-a pierdut viața, apare și povestea omului din spatele știrii seci. O frântură de poveste de viață, relatată într-o postare de social media a Asociației ASSOC.
O frântură de poveste a unui om cunoscut de mulți drept Emil, așa cum se prezenta uneori, dar al cărui nume real se pare că este Otto Kulcsar, conform unor băimăreni care au comentat incidentul morții sale în social media.
Aparent, incendiul ar fi izbucnit de la o sobă metalică, în care bărbatul făcea foc cu lemne, pentru a se încălzi.
„Astăzi, în bucătăria ASSOC a fost mai multă liniște ca de obicei. O liniște apăsătoare.
S-a aflat că Otto sau Emil, așa cum îl știau oamenii din Baia Mare, nu mai vine să își ridice pachetul cu mâncare pregătit pentru el de colegii din Cantina Socială ASSOC. Vestea că a fost găsit fără viață, în urma unui incendiu la locuința sa din Baia Mare, a adus liniștea grea printre colegi.
Otto ajungea la ASSOC pedalând încet, dar hotărât, fie vreme bună, fie rea. Ochii lui albaștri, senini, contrastau puternic cu fața înnegrită de funingine, ca o poveste nespusă despre greutăți duse în tăcere. Era mereu politicos și avea întotdeauna o vorbă bună pentru colegele noastre din bucătărie. Niciodată nu pleca fără să mulțumească.
Când au înțeles că nu va mai veni, colegele noastre s-au gândit la omul bun care, an după an, devenise parte din viața noastră și au înălțat o rugăciune pentru sufletul lui.
Otto ar fi împlinit 71 de ani pe 19 august. Trăia singur. Nu avea telefon. Nu fusese căsătorit, nu avusese copii și nu mai păstra legătura cu familia. Umbla prin oraș pe bicicleta lui, iar după-amiaza venea, constant, la întâlnirea lui zilnică cu colegele din Cantina Socială ASSOC.
S-a legat, în timp, o prietenie. Tăcută. Discretă. Otto nu vorbea mult despre viața lui. Era rezervat, poate obișnuit să nu fie întrebat sau poate prea singur. Și totuși, chiar și așa, era printre preferații fetelor din bucătărie. Pentru bunătatea lui. Pentru decența lui. Pentru felul în care știa să fie recunoscător, chiar și atunci când viața nu fusese blândă cu el.
Ne doare că, de multe ori, abia tragediile ne opresc și ne fac să vedem oamenii de lângă noi. Ne dorim să fim mai atenți la ei cât sunt încă aici. Să întrebăm. Să privim. Să fim prezenți. Să nu trecem pe lângă singurătate ca pe lângă un decor obișnuit al orașului.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.”
Fotografie realizată de Dan Cristian Griga în cadrul proiectului „Baia Mare – 700 de ani – 700 de portrete”
