Fetele de la Minaur Baia Mare sunt lidere în Europa după ce au învins sâmbătă seara echipa maghiar Motherson Mosonmagyaróvári KC. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” și s-a încheiat cu scorul de 34-28 (19-15).
Minaur conduce grupa, după primele două etape, cu tot atâtea victorii, după ce în prima etapă s-a impus în deplasare la Larvik. În etapa a treia, Minaur merge în Germania, unde va înfrunta pe Thuringer.
La meci au fost prezenți și aproximativ 50 de suporteri maghiari, care au venit de la aproape 600 de kilometri pentru a susține echipa micuței localități cu doar 33.000 de locuitori, din vecinătatea graniței cu Austria și din apropierea mai cunoscutului oraș handbalistic Gyor.
Băimărencele au condus tot meciul, cu excepția primelor minute și a trei situații de egalitate din prima repriză.
Înainte de pauză, gazdele au reușit un parțial de 5-1, astfel că de la 14-14, repriza s-a încheiat cu scorul de 19-15.
Minaur început foarte bine și repriza secundă, cu trei goluri consecutive, ducând diferența la 7 goluri (22-15), avantaj pe care l-au mai avut o dată, la 26-19.
Cu mult calm și susținută frenetic de publicul local, echipa băimăreană a reușit să mențină un ecart permanent de 4-5 goluri.
Mici emoții au avut suporterii, prezenți în număr de aproximativ 1.700, când maghiarele s-au apropiat la doar 3 goluri (30-27), în jurul minutului 50, într-un moment în care antrenorul Ferreira încerca să odihnească puțin titularele.
Un forcing de final, cu trei goluri consecutive, a consfințit o victorie ce a adus-o pe Minaur pe prima poziție, înainte de etapa a treia. Sâmbăta viitoare, băimărencele se deplasează la Thuringer, ocupanta locului 4 din campionat, după 12 etape.
Sala Sporturilor „Lascăr Pană”; cca 1700 de spectatori
Arbitri: Metodija Ilievski și Mihajlo Ilievski (Macedonia de Nord). Delegat EHF: Mihail Bashev (Bulgaria)
Aruncări de la 7m: 8-4 (transformate: 6-4; au ratat: Quintino, Spugnini). Minute de eliminare: 4-10 (Papp, Mițicuș / Tomova 2, Quist, Wolfs, G. Toth)
CS Minaur Baia Mare
Alba Chiara Spugnini Santomé – 10 goluri, Jessica Quintino Ribeiro – 6, Nikoletta Papp – 6, Fie Woller – 4, María Gomes da Costa – 3, Dziyana Ilyina – 3, Amelia Lundbäck – 1, Maria Andreea Ianași – 1, Anca Georgiana Miticuș, Sorina Florentina Brîndușa, Emilia Galińska, Denisa Roxana Romaniuc, Clara Beatrice Preda, Andriyana Naumenko, Eliza Florentina Lăcusteănu ,
Portari: Yuliya Dumanska – 11 intervenții, Clara Beatrice Preda – 2 intervenții.
Antrenori: Joao Alexandre Ferreira Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu
Motherson Mosonmagyaróvári KC
Mari Plamenova Tomova – 7 goluri, Laetitia Quist – 6, Laura Falusi Udvardi – 3, Gabriella Tóth – 3, Andrijana Tatar – 2, Anna Kukely – 2, Pipy Wolfs – 2, Zsófia Zsuzsanna Stranigg – 2, Anita Kazai – 1, Eszter Tóth, Barbara Arenhart, Dorottya Molnár, Csenge Gyöngyvér Csatlós, Melanie Halter.
Portari: Barbara Elisabeth Arenhart – 6 intervenții), Csatlós Csenge Gyöngyvér, Melanie Halter – 1.
Antrenori: Dragan Adzic, Ferenc Stranigg, Nagy Levente Péter









