Harp Odyssey – o experiență muzicală amplă la Filarmonica „Dinu Lipatti”

  • 0
  • 123 vizualizări

Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare ne prilejuiește întâlnirea cu unul dintre cei mai inovatori și apreciați harpiști ai scenei internaționale, Alexander Boldachev, în cadrul unui concert simfonic care redefinește rolul harpei ca instrument solistic. Virtuoz, vizionar și curajos în abordări, Boldachev transformă harpa într-un veritabil protagonist, capabil să traverseze epoci, stiluri și universuri sonore surprinzătoare. Concertul este programat joi, 15 ianuarie, de la ora 19.00, în sala filarmonicii.

Harp Odyssey este o experiență muzicală amplă, ce pornește de la rafinamentul impresionist și ajunge la muzica de film și reinterpretări moderne ale marilor capodopere clasice, într-o seară în care tradiția și inovația se întâlnesc spectaculos.

Programul serii:

Claude Debussy – Dans sacru și dans profan pentru harpă și orchestră 

Alexander Boldachev – 8-bit Video Game Medley

John Williams, arr. Sergey Nesterov – Star Wars Medley

Piotr Ilici Ceaikovski, arr. Alexander Boldachev – Encore – Fairy Tale Concerto for Harp

Biletele sunt disponibile la casieria filarmonicii și pe entertix.ro, prețul unui bilet fiind 42 lei pentru adulți, 21 lei pentru elevi și pensionari.

________________

Filarmonica „Dinu Lipatti” este situată în Satu Mare, Piața Libertății, nr 8.

Sursa: Filarmonica „Dinu Lipatti” / Telefon: 0786 085 416

Le vine rândul! Reforma administrației, pusă în dezbatere publică
Prev Post Le vine rândul! Reforma administrației, pusă în dezbatere publică
Vremea începe să se încălzească în Maramureș după o noapte cu ger de minus 11 grade la Cavnic și Pasul Prislop
Next Post Vremea începe să se încălzească în Maramureș după o noapte cu ger de minus 11 grade la Cavnic și Pasul Prislop

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *