Depozit clandestin de proporții, descoperit de polițiști. În contextul dezbaterilor tot mai intense privind interzicerea artificiilor și petardelor, oamenii legii din cadrul Postului de Poliție Recea au dat o lovitură serioasă comerțului ilegal cu materiale pirotehnice.
Urmând pistele obținute în urma activităților operative, polițiștii au descoperit un depozit ilegal amenajat în zona podului din Lăpușel. Acolo erau ascunse între 600 și 700 de kilograme de materiale pirotehnice, pregătite, potrivit surselor, pentru a fi comercializate ulterior, cel mai probabil în perioada Revelionului.
Cantitatea descoperită indică existența unor stocuri serioase, acumulate din timp pentru Revelion, într-un moment în care folosirea artificiilor și petardelor este tot mai contestată, atât din motive de siguranță publică, cât și de protecție a mediului și a animalelor.
Surse AyoNews spun că verificările sunt în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească cine se află în spatele depozitului clandestin și ce rețea de distribuție urma să fie alimentată cu aceste materiale.









