S-a deschis pasajul rutier de la Italsofa. Primele vehicule au trecut joi, la ora 12.00

Investiția are o valoare de aproximativ 70 de milioane de lei

  • 0
  • 199 vizualizări

Circulația rutieră pe noul pasaj din zona Italsofa, în partea sudică a municipiului Baia Mare, a fost deschisă joi, la ora 12.00, după finalizarea procedurilor de recepție și a documentației necesare punerii în exploatare.

Pasajul a fost realizat în parteneriat de Consiliul Județean Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Investiția are o valoare de aproximativ 70 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene. Lucrările au început în luna aprilie și au fost finalizate în luna decembrie a acestui an.

Construcția are o lungime de aproximativ 650 de metri, incluzând rampele de acces, și asigură legături directe cu strada Europa și strada Dumbravei. Pasajul dispune de parapete de protecție, panouri antifonice, sistem de iluminat public și o nouă sistematizare rutieră în zona nodului de trafic de sub pasaj.

Deschiderea oficială a circulației a avut loc fără ceremonii formale, autoritățile optând pentru o punere directă în exploatare, imediat după semnarea documentelor finale. Primele autovehicule au traversat pasajul la scurt timp după ora 12.00, în prezența reprezentanților administrației județene și locale, precum și a CNAIR.

Potrivit autorităților, întârzierea deschiderii a fost determinată exclusiv de procedurile administrative și de auditul de siguranță rutieră, nu de probleme legate de execuția lucrărilor. Pasajul intră în perioada de garanție, iar eventualele defecțiuni vor fi remediate pe cheltuiala antreprenorului.

Noul pasaj este considerat primul proiect major de infrastructură rutieră finalizat în municipiul Baia Mare în cadrul acestui parteneriat instituțional și are ca scop principal fluidizarea traficului într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.

Super-gripa de tip K
Prev Post Super-gripa de tip K
Teatrul Municipal Baia Mare – program de weekend
Next Post Teatrul Municipal Baia Mare – program de weekend
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *