Cinci magistrați maramureșeni s-au alăturat apelului de solidaritate al colegilor din țară

Până acum, lista are peste 500 de semnături

  • 0
  • 315 vizualizări

Lista magistraților care semnează apelul de solidaritate după „Justiție capturată” a crescut puternic în ultimele ore. De la 191 de semnături joi seara s-a ajuns vineri, în jurul orei 13.00, la 518. Printre acestea apar și cinci nume din Maramureș, respectiv Baia Mare.

Este prima confirmare că și magistrați locali se alătură demersului. În Maramureș activează în acest moment 99 de magistrați, dintre care, în baza datelor disponibile, 64 sunt judecători și 35 de procurori.

Cei cinci semnatari maramureșeni din momentul scrierii acestui material sunt Fit Cosmin Marius și Pintea Răzvan Mihăiță, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, și Alina Stamate Tămășan, Nicolae Stamate Tămășan și Ligia Coman de la Tribunalul Maramureș.

 

Inițiativa a pornit în urma reportajului Recorder „Justiție capturată”, iar semnatarii vorbesc despre presiuni, disfuncționalități și nevoia de protejare a celor care au vorbit public. Lista include judecători și procurori din toată țara, activi sau pensionați, precum și magistrați din structuri precum DNA sau DIICOT.

Comunicatul invocă situația colegilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu și reafirmă ideea că problemele semnalate nu sunt izolate. Semnatarii vorbesc despre necesitatea unei reforme reale a sistemului și despre importanța asumării în fața presiunilor interne.

Textul transmis de cei 518 magistrați rămâne neschimbat. Se insistă pe protejarea adevărului și integrității, pe respingerea tăcerii ca opțiune și pe responsabilitatea profesiei în raport cu cetățeanul.

Pe măsură ce apar noi semnături, lista continuă să fie actualizată.

Gabriel Ștețco îl contrazice pe Doru Dăncuș. Centrala Minelor nu e încă a Municipiului Baia Mare
Prev Post Gabriel Ștețco îl contrazice pe Doru Dăncuș. Centrala Minelor nu e încă a Municipiului Baia Mare
Sărbătoarea artelor 2025 la Galeria de Artă a UAP
Next Post Sărbătoarea artelor 2025 la Galeria de Artă a UAP
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *