„După o astfel de evoluție sunt fără cuvinte.” A declarat antrenorul principal al echipei Slovan Ljubljana, după meciul pierdut marți seara la Baia Mare, în EHF European Cup. De cealaltă parte, după 5 meciuri europene, Nuno Farelo îndeamnă la echilibru: „Să ne bucurăm mai întâi de calificarea în grupe. Nu toți oamenii înțeleg…”
Fidel principiului de rotație a portarilor, antrenorul principal al lui Minaur Baia Mare, Nuno Farelo (asistat și sfătuit de Răzvan Pop) l-a titularizat în meciul de marți, cu Slova Ljubljana, din EHF European League, pe tânărul portar Cristian Sîncu. După același principiu, cei doi portari din lotul echipei joacă de regulă fiecare câte o repriză.
Un principiu pe care Nuno Farelo și Răzvan Pop nu l-au mai putut respecta în meciul cu Slovan. O decizie inspirată a făcut ca Sîncu să fie desemnat să joace prima repriză. Prin evoluția sa entuziasmantă, i-a forțat apoi pe cei doi să-l țină în poartă tot meciul.
Nu putem să nu menționăm faptul că, în ciuda evoluțiilor sale constant bune, conducerea clubului îi oferă lui Sîncu un contract sub valoarea jocului prestat, acesta fiind momentan puțin peste limita salariului minim pe economie.
Sîncu, practic integralist, pentru că Makaria a intrat doar la două aruncări de la 7 metri, a arătat că România mai are un portar tânăr de perspectivă, demn să i se alăture lui Cătălin Haidu, în poarta selecționatei naționale a României. În urma meciului bun făcut, Sîncu a declarat pentru site-ul oficial al clubului:
„Am apărat eu, dar și apărarea noastră a mers foarte bine, m-a ajutat foarte mult, mai ales în fața liniei lor de 9m. Am avut o zi bună, dar toată echipa a mers bine. Am luat doar 22 de goluri de la o echipă care are mulți jucători care au evoluat în Champions League. Nu ne așteptam să piardă Skanderborg, care pare o echipă de un alt nivel, dar și așa noi trebuie să facem un meci bun la Granollers.”
Tot pentru site-ul clubului au mai dat declarații și Nuno Farelo și Viorel Fotache.
Nuno Farelo – antrenor principal Minaur Baia Mare:
„Am ales un drum și mergem pe drumul nostru. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, cu jucători de calitate. Am dorit să facem un meci bun, la fel cum am jucat și cu Granollers, iar Skanderborg este de un alt nivel. Eu cred că trebuie să o luăm cu pași mărunți și să ne bucurăm mai întâi de calificarea în grupe. Nu toți oamenii înțeleg, sunt încercări pentru toate echipele din România.”
Viorel Fotache, căpitan de echipă Minaur Baia Mare:
„Am fost degajați, dezinvolți și așa trebuia să fim în toate aceste meciuri. Încet încet ne dăm drumul, conștientizăm că acesta este drumul și nu avem nimic de pierdut, ne-am bucurat de handbal. Pentru cei tineri, aceste meciuri sunt ceva extraordinar. Sper că se bucură, nu se știe dacă să vor mai întâlni cu așa ocazie. Încercăm să creștem proiectul ăsta cât mai sănătos și să țină cât mai mult.”
De cealaltă parte, Uroš Zorman, antrenorul principal al oaspeților de la Slova Ljubljana, a declarat pentru presa slovenă:
„După o astfel de evoluție sunt fără cuvinte. În comparație cu meciul din Spania am făcut zece pași înapoi. În prima repriză nu a existat energie, nici emoții și nici dorință nu s-au văzut pe teren. După începutul slab al părții a doua, când am rămas în urmă cu șapte, opt goluri, nu ne-am mai întors în joc.”
Minaur Baia Mare joacă ultimul meci în grupele EHF European League în deplasare la Granollers, marți 2 decembrie. O victorie acolo, coroborată cu un succes al lui SAH Aarhus la Slovan Ljubljana, îi duce pe băimăreni în faza eliminatorie a competiției.









