Un pas uriaș pentru consolidarea apărării României a fost făcut astăzi la Palatul Victoria, unde prim ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Armin Papperger, CEO al companiei germane Rheinmetall AG, unul dintre cei mai mari producători de armament din lume. Împreună cu reprezentanți ai guvernului și ai companiei, oficialii au ajuns la o înțelegere de cooperare industrială și furnizare de echipamente militare de ultimă generație, care vor răspunde nevoilor urgente ale Armatei Române.
Acordul este finanțat prin programul SAFE și include echipamente moderne, destinate modernizării infrastructurii militare și creșterii capacității defensive a țării. O altă componentă importantă a discuțiilor vizează atragerea investițiilor străine în industria de apărare românească, ceea ce ar putea transforma România într-un pol regional de producție și mentenanță militară.
Potrivit lui Bolojan, după clarificarea ultimelor detalii tehnice, acest acord și celelalte programe majore vor fi supuse aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în prima ședință din noiembrie. Ulterior, se va putea definitiva pachetul total al programului SAFE, evaluat la peste 16,5 miliarde de euro – fonduri alocate României pentru dezvoltarea capacităților de securitate.
„Armata va fi dotată cu echipamente de ultimă generație, finanțate din programul SAFE. Este o direcție clară către o Românie mai sigură și o industrie națională mai puternică”, a declarat Ilie Bolojan, mulțumind totodată colegilor săi din guvern – Ionuț Moșteanu, Radu Miruță și Mihai Jurca – pentru efortul depus în derularea acestui proiect strategic.
Cu acest pas, România intră într-o nouă etapă a consolidării securității naționale și a parteneriatelor industriale europene, într-un context geopolitic marcat de tensiuni și necesitatea întăririi flancului estic al NATO.









