Luni seara, într-o ceremonie la Londra, a fost decernat prestigiosul premiu literar Booker Prize scriitorului David Szalay, pentru al şaselea său roman, „Flesh”, anunță News.ro.
Booker Prize recompensează operele de ficţiune în limba engleză, iar Szalay este primul autor britanico-maghiar care primeşte acest premiu, echivalentul premiului francez Goncourt, în valoare de 50.000 de lire sterline (56.800 de euro).
Descris de preşedintele juriului, irlandezul Roddy Doyle, laureat al premiului în 1993, ca un roman „extraordinar şi singular”, „Flesh” este povestea unei masculinităţi chinuite. „Este o carte destul de riscantă, am avut impresia că îmi asum un risc scriind-o”, a declarat scriitorul pe scenă.
Născut în 1974 la Montreal (Canada), David Szalay îi succede britanicei Samantha Harvey, care a fost premiată anul trecut cu „Orbital”, o operă scurtă, marcată de lirism, care urmăreşte şase astronauţi la bordul unei staţii spaţiale.
Acordat din 1969, Premiul Booker a contribuit la succesul unor scriitori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood sau Arundhati Roy. De asemenea, acesta reprezintă promisiunea unui renume internaţional, sinonim cu succesul în librării.
Anul acesta, organizatorii au anunţat recent lansarea Premiului Booker pentru copii, care vizează recompensarea operelor de ficţiune destinate cititorilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, scrise sau traduse în limba engleză şi publicate în Marea Britanie. Primul premiu va fi acordat în 2027.









