Tragedie în sistemul medical românesc: o doctoriță în vârstă de 66 de ani, medic primar la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, a fost găsită fără viață în timpul gărzii. Colegii au alertat imediat echipa de urgență, dar manevrele de resuscitare au fost zadarnice. Femeia a murit la locul de muncă, în spitalul în care și-a dedicat întreaga viață profesională.
Este al doilea caz de acest fel în mai puțin de două săptămâni, după ce o altă doctoriță, de 38 de ani, a decedat în condiții similare în timpul gărzii, în alt spital din țară.
Un sistem care își epuizează propriii oameni
Cazul readuce în atenție o problemă tot mai gravă: epuizarea fizică și psihică a personalului medical. Zeci de spitale din România funcționează cu personal subdimensionat, iar medicii ajung să lucreze gărzi interminabile, uneori peste 24 de ore consecutive, fără odihnă reală, fără suport psihologic și fără infrastructură decentă.
Epuizarea nu mai e o excepție, ci o regulă. În loc să fie sprijiniți, medicii sunt presați de hârtii, de lipsa personalului, de birocrație și de teama permanentă de greșeală.
Ani întregi dedicați medicinei, încheiați în tăcere
Doctorița din Cluj era unul dintre cadrele cu experiență din spital, un medic respectat și devotat copiilor și familiilor care au trecut prin secția sa. Ironia amară este că o viață dedicată salvării altora s-a încheiat chiar în interiorul sistemului pe care l-a servit.
În timp ce spitalele universitare se confruntă cu lipsa generațiilor tinere, cadrele medicale vârstnice continuă să ducă greul gărzilor, fără sprijin și fără înlocuire.
Două cazuri, o singură cauză: epuizarea totală
La nici două săptămâni după decesul unei doctorițe tinere de 38 de ani, tot în timpul gărzii, România se confruntă cu un nou episod tragic. Deși cauzele medicale diferă, esența este aceeași: suprasolicitare, stres, lipsă de odihnă și neglijență instituțională.
Fiecare caz de acest gen ar trebui să fie un semnal de alarmă, nu doar o știre de o zi. În spatele fiecărui halat alb este un om. Un om care obosește, care are limite și care, în România, ajunge să moară la locul de muncă.
Un sistem care trebuie resetat
Reforma în sănătate nu mai poate fi doar o lozincă electorală. Când medicii mor în spitale, când secțiile funcționează la limită, când gărzile devin curse de supraviețuire, nu mai vorbim de sistem — vorbim de un mecanism care își consumă propriile rotițe până la distrugere.
România are nevoie urgent de reechilibrarea programelor de gardă, creșterea numărului de medici activi, susținerea personalului vârstnic, reducerea birocrației și, mai ales, recunoașterea faptului că sănătatea nu poate fi menținută prin sacrificii individuale.
Până atunci, spitalele vor rămâne locuri unde, paradoxal, se moare și de boală, și de muncă.
