Înaltul oficial a avut un mesaj cât se poate de clar pentru români: ”Dacă România ar fi atacată, toate cele 31 de state membre ar interveni pentru apărarea sa. Suntem de nebătut și tocmai de aceea credem că nimeni nu va îndrăzni să încerce. Nu există nicio amenințare la adresa României, dar trebuie să fim pregătiți”.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a sosit la București miercuri, în prima vizită în țara noastră după preluarea mandatului la 1 octombrie 2024 și la câteva zile după anunțul privind retragerea parțială a trupelor americane din România.
Într-o conferință de presă comună cu președintele Nicușor Dan, după întrevederea avută la Palatul Cotroceni, înaltul oficial NATO a subliniat că ”România este un aliat de valoare, de 20 de ani”, precizând că țara noastră dă dovadă de spirit de lider în zona Mării Negre, care este punct ”strategic în regiune”.
Totodată, el a apreciat sprijinul acordat de țara noastră Ucrainei: ”România înțelege importanța investiției în apărare și este un exemplu în acest sens. Deja cheltuiți peste 2% din PIB pe apărare și plănuiți să creșteți la 3,5% până în 2030, plus 1,5% din PIB în investiții legate de securitate. Este clar deci că România investește în NATO și vă spun clar că NATO investește în România”.
După întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, de la Cotroceni, Rutte a afost primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan.









