Zi mare pentru infractori: Curtea Supremă, condusă de Lia Savonea, i-a eliberat pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea și i-a redus pedeapsa lui Darius Vâlcov

Fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, vor fi eliberați din penitenciar, iar lui Darius Vâlcov i s-a redus pedeapsa cu un an a decis, marți, un complet de judecători condus de șefa Instanței supreme, Lia Savonea, care a constatat că faptele pentru care au fost condamnați cei trei s-au prescris.

  • 0
  • 202 vizualizări

Completul care a luat deciziile eliberărilor lui Vlădescu și Costea este format din Lia Savonea, Eleni-Cristina Marcu, Adrian Gluga și Gheorghe-Valentin Chitidean. Judecătoarea Elena Barbu pare să fi făcut opinie separată, conform surselor G4Media.

Sebastian Vlădescu avea o condamnare definitivă de 7 ani şi 4 luni închisoare pentru luare de mită, iar Mircea Ionuţ Costea executa o pedeapsă de 6 ani pentru complicitate la luare de mită, într-un dosar legat de o mită de 20 de milioane de euro primită de la compania austriacă Swietelsky pentru reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa.

Sebastian Vlădescu se află în închisoare din luna mai 2023, în timp ce cumnatul lui Mircea Geoană a petrecut doar patru luni după gratii. El a plecat din România înainte de pronunţarea sentinţei, fiind prins şi adus din Turcia în luna iunie a acestui an.

De asemenea, fostul primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a scăpat de un an de închisoare, de la 6 ani la 5 ani,  după ce Instanţa supremă a decis marţi că faptele pentru care acesta a fost condamnat la şase ani de închisoare în Dosarul Tablourilor s-au prescris.

Condamnat definitiv în mai 2023, Darius Vâlcov a fugit în Italia înainte de pronunţarea sentinţei, fiind extrădat în ţară în august 2023 şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

În aceste condiții, cu toate aceste eliberări scandaloase și reduceri de pedepse, nu este de mirare că mercenarul Horațiu Potra își dorește cu frenezie să se întoarcă și să fie judecat de justiția din România…

„Enescu, jupuit de viu” – proiecție film
Prev Post „Enescu, jupuit de viu” – proiecție film
Doctoriță româncă găsită carbonizată în locuința ei din Franța. Principalul suspect este chiar fiul său, dat dispărut
Next Post Doctoriță româncă găsită carbonizată în locuința ei din Franța. Principalul suspect este chiar fiul său, dat dispărut
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *