Percheziții de amploare la firmele fraților Micula. Evaziune fiscală și delapidare de sute de milioane de euro

Procurorii Parchetului General și polițiști de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, luni dimineață, șase percheziții domiciliare în județul Bihor, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale care fac parte din grupul de firme European Food and Drinks Group, deținut de frații Ioan și Viorel Micula.

  • 0
  • 197 vizualizări

Dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare, având legătură cu ajutorul de stat acordat ilegal grupului de firme European Drinks în valoare de sute de milioane de euro.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că două persoane fizice, care ar fi coordonat activitatea unui grup de nouă persoane juridice, ar fi implementat un mecanism infracțional complex având ca finalitate transferul nelegal al activelor aflate în patrimoniul persoanelor juridice din cadrul grupului către alte opt persoane juridice din afara grupului, însă aflate în sfera de control a acelorași persoane fizice.

Mecanismul infracțional ar fi fost conceput și implementat în contextul deciziilor pronunțate de o instanță de judecată de la nivel comunitar, prin care s-a stabilit că statul român trebuie să recupereze de la grupul în cauză sumele de bani achitate către acestea în perioada 2014 – 2019 (aproximativ 400 de milioane de euro, dintre care 178 de milioane de euro debit, diferența fiind reprezentată de dobânzi și penalități), plata acestor sume fiind calificată de instanțele europene drept ajutor de stat acordat ilegal.

Ioan și Viorel Micula, investitori suedezi cu reședința în România, sunt acționarii majoritari ai societății European Food and Drinks Group, beneficiară a acestor stimulente. Conform dispozițiilor unui tratat bilateral de investiții încheiat în anul 2002 între Suedia și România privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, frații Micula, precum și alți reclamanți au solicitat instituirea unui tribunal arbitral pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de abrogarea stimulentelor prevăzute de OUG.

În anul 2013, tribunalul arbitral a estimat că România nu a reușit să asigure un tratament just și echitabil investițiilor și a acordat reclamanților despăgubiri în cuantum de aproximativ 180 de milioane de euro.

În anul 2015, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care se declara că plata despăgubirii constituie un ajutor de stat și a solicitat României să recupereze sumele deja plătite și să se abțină de la orice altă plată.

Călin Georgescu nu recunoaște alegerile pentru Primăria Capitalei și o aruncă din brațe pe Anca Alexandrescu
Prev Post Călin Georgescu nu recunoaște alegerile pentru Primăria Capitalei și o aruncă din brațe pe Anca Alexandrescu
Ministrul Finanțelor a demis mare parte din conducerea ANAF din cauza corupției, confirmată și de Serviciile de Informații
Next Post Ministrul Finanțelor a demis mare parte din conducerea ANAF din cauza corupției, confirmată și de Serviciile de Informații
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *