AUR a desemnat-o oficial pe Anca Alexandrescu drept candidatul partidului la Primăria Capitalei. Vezi cine s-a opus

Conducerea AUR, reunită în ședința Consiliului Național de Coordonare (CNC), a votat luni susținerea candidaturii independente a Ancăi Alexandrescu pentru funcția de primar general al Capitalei.

  • 0
  • 240 vizualizări

Decizia ar fi fost luată după o dezbatere tensionată, în care au fost cântărite opțiunea unui candidat propriu și varianta sprijinirii unui independent.

Afaceristul Mohammad Murad, deputat AUR, a contestat decizia în termeni vehemenți, potrivit relatărilor din interiorul ședinței. Acesta a întrebat de ce partidul nu își asumă un candidat propriu, deși ”este cel mai mare partid din România în momentul acesta”. Murad a calificat sprijinul pentru un independent drept ”o dovadă de slăbiciune” și de ”resursă umană deficitară”.

În replică, susținătorii variantei Alexandrescu ar fi invocat rezultatele măsurătorilor interne și nevoia unui profil cu notorietate ridicată în București. După schimburi de replici, conducerea a rămas pe linia deciziei de susținere, în pofida criticilor lui Murad.

”Prin această candidatură, este singura noastră șansă de a face ceea ce își dorește Călin Georgescu, și anume să învingem sistemul. Domnul Georgescu are un mesaj și ne-a spus foarte clar, va trebui să nu mai stăm în fața televizoarelor și să facem ceva pentru a schimba sistemul”, a precizat Anca Alexandrescu în cadrul ședinței.

”Voi avea o campanie modestă, nu voi da bani la presă. Din punct de vedere politic poate Consiliul nu va fi de acord cu ce vom propune, dar îi vom avea alături pe bucureșteni. Cetățenii orașului trebuie să aibă același grad de confort, indiferent de sector. Vom aduce bani Bucureștiului și nu vom folosi banii publici așa cum fac ei astăzi. Voi fi în stradă din această săptămână și vom învinge”, a mai adăugat aceasta

Ulterior, în cadrul conferinței de presă, jurnalista Anca Alexandrescu a fost vizibil deranjată de unele întrebări ale presei și chiar a refuzat să răspundă, considerând că a făcut acest lucru în trecut.

Tragedie la Roma: Un muncitor român a murit după ce a rămas blocat 12 ore sub dărâmăturile unui turn medieval
Prev Post Tragedie la Roma: Un muncitor român a murit după ce a rămas blocat 12 ore sub dărâmăturile unui turn medieval
Blestemul lui Șoșoacă: Femeia care a împiedicat-o pe șefa SOS să candideze la prezidenţiale a fost plasată în arest la domiciliu
Next Post Blestemul lui Șoșoacă: Femeia care a împiedicat-o pe șefa SOS să candideze la prezidenţiale a fost plasată în arest la domiciliu
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *