Elena și Ioan sunt căsătoriți de 20 de ani și reprezintă o familie tradițională de la țară, cei doi având și un copil. În ultimii ani, femeia și-ar fi neglijat ceea ce partenerul de viață consideră ”îndatoriri casnice”. Bărbatul a devenit tot mai iritat, un motiv invocat al certurilor reprezentându-l faptul că Elena petrece, după părerea soțului, prea mult pe rețelele sociale, TikTok și Facebook.
Din cauza neînțelegerilor și amenințărilor, care au culminat chiar și cu o agresiune fizică, femeia a ajuns în situația de a cere un ordin de protecție. Chemat în fața judecătorului, soțul a spus, inițial, că nu a agresat-o.
”Certuri am mai avut în ăștia 20 de ani. Și datorită ei, care stă mai mereu pe TikTok, unde are 905 aprecieri. Din cauza asta nu gătește şi pune pe masă mâncare din congelator făcută de două luni. Într-o zi când am mers în cameră la ea, mi-a zis <du-te dracu’ de aici>. Și-a băgat telefonul repede în buzunar, iar eu i-am zis că dacă are pe altcineva să-mi spună. Altădată, ne-am certat tot din cauza aplicației pentru că am găsit că o persoană străină îi spunea <ce faci frumoaso, ești drăguță, de ce nu ai poza de profil>. Nu am fost agresiv, dovadă că am cazierul curat”, a declarat bărbatul.
Acesta a mai afirmat că, de Crăciun, când soția făcea o prăjitură, o posta imediat pe Facebook să vadă lumea. ”A făcut şi o salată de boeuf. M-am dus și am luat o lingură, iar soția s-a răstit la mine și am început să ne certăm”, a mai spus bărbatul. În finalul depoziției, a afirmat: ”I-am mai dat câte o palmă în toți anii ăștia, dar și ea a sărit să mă lovească”.
Situația conflictuală a culminat recent. Ioan a cules roșiile din grădină, iar Elena a făcut bulion. Femeia a mers la biserică, iar el s-a dus cu laptele de la animale, după care a mers ”la un băiat să-i facă niște baloți”.
La revenirea acasă a băut un ”pahar de rachiu” cu un văr care l-a ajutat, după care i-a cerut soției să-i dea un borcan de bulion, să-l bea. Pentru că femeia a refuzat, cei doi soți au început să se certe. Disputa a continuat până seara, când bărbatul a mers să mulgă vacile. Pentru că soția ar fi refuzat să golească laptele, Ioan a lovit-o cu găleata peste mână și a amenințat-o cu moartea.
Speriată, Elena a ieșit în stradă și a sunat la poliție. Ulterior, a mers în instanță și a solicitat, ”până se soluționează divorțul”, un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni. Soțul a cerut ca durata în timp a ordinului de protecție să fie de maximum o lună. Elena a obținut și un certificat medico-legal care atestă că a suferit leziuni la nivelul brațului.
În final, a fost emis un ordin de protecție valabil pe o perioadă de 12 luni, timp în care Ioan nu are voie să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de soția sa și i s-a interzis orice contact, ”inclusiv telefonic, poştal, electronic sau în orice alt mod”. Bărbatul s-a împăcat cu situația pentru că nu a contestat hotărârea.









