Unitatea medicală a transmis că pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale.
Intervenţia a fost realizată cu succes de o echipă multidisciplinară alcătuită din medic neurolog, medic ATI şi medic radiolog intervenţionist, în cadrul laboratorului de angiografie al spitalului din Suceava.
Procedura s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă şi a avut un rezultat foarte bun, pacientul evoluând favorabil postoperator. În prezent pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale, au transmis miercuri, reprezentanţii spitalului.
Doru Octavian Dumitru (69 de ani) avea programate spectacole miercuri, la Adjud, joi, la Buzău, şi luni în Capitală, la Sala Palatului.









