Dacă vă place să vă jucați cu vorbele sau simțiți că aveți multe de spus, dar nu știți de unde să începeți, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare va începe vineri, 17 octombrie, de la ora 16.00, un atelier de scriere creativă susținut de Andrea Ivascu la American Corner.
Cursul durează 12 săptămâni, este gratuit și se adresează atât adulților, cât și adolescenților.
Printre temele abordate sunt perspectiva, decorul ca personaj, scrisul experimental, cum prinzi cititorul de la prima frază, cum îți gasesti vocea personală și scrisul ca oglindă.
Andrea Ivascu a terminat Facultatea de Litere și este consilier pentru dezvoltare personală cu formare în terapia Gestalt. A creat acest curs astfel încât să fie un instrument de autocunoaștere, dar și de dezvoltare a încrederii în sine.
Înscrieri și detalii pe whatsapp la numărul 0746225502.









