Surse politice au precizat că premierul Ilie Bolojan a fost cel care le-a cerut parlamentarilor PNL, într-o ședință care a avut loc marți dimineață, să nu voteze proiectele depuse de PSD în Parlament care modifică decizii recente ale Guvernului.
Sunt vizate în special proiectele prin care PSD cere scutirea de la plata CASS pentru mame, veterani, deținuții politici, invalizi sau călugări și modificarea măsurilor din Educație: social-democrații au depus amendamente prin care cer reintroducerea burselor pentru elevi și revenirea, pentru profesori, la plata cu ora în cuantumul stabilit înainte.
Această situație a fost confirmat și de senatorul PNL, Daniel Fenechiu: ”A fost una dintre temele discutate cu premierul. PNL face parte dintr-o coaliție, care are un protocol. Această problemă a fost rezolvată prin primul pachet, iar PNL va respecta ce s-a decis în coaliție. Deci, nu votăm cele două proiecte, pentru că prioritatea este bugetul României și scăderea deficitului bugetar. Premierul ne-a explicat că într-o înțelegere, noi trebuie să respectăm înțelegerea, indiferent de ce fac ceilalți parteneri ai noștri.”
Fenechiu a mai spus că regula Coaliției a fost că trebuie eliminate excepțiile. ”Noi putem da bani la toată lumea dacă avem, putem dubla, tripla, să dăm excepții. Nu sunt bani. Din acest punct de vedere, noi ne vom abține. Este declarația oficială a grupurilor liberale. Dacă va trece (de plen – n.r.), este problema coaliției, PSD trebuie să explice. Nu e vorba doar de mămici, e vorba de zona clericală, de veterani, e vorba de o categorie destul de largă, iar regula coaliției a fost că elimină excepțiile’”, a adăugat liberalul.
Liderul senatorilor PNL a mai declarat că România riscă să dea organismelor internaționale un semnal de lipsă de consecvență, daca ar remodifica pachetele de asuteritate pentru care Guvernul și-a asumat deja răspunderea în Parlament.









