Prejudiciul se ridică la 320.000 de euro din vânzarea a 45 de tone de cupru.
Tribunalul penal din Bordeaux i-a condamnat pe cei doi români la câte trei ani de închisoare, iar pe un al treilea, la doi ani pentru tăinuire.
În fața instanței, inculpații au susținut că furau de foame, iar toți banii câștigați din vânzarea cuprului se cheltuiau imediat pe mâncare.
Președinta completului de judecată nu s-a lăsat, însă, înduplecată de aceste declarații, reamintindu-le de teancurile de bani cu care românii de etnie romă se lăudau în filmulețele postate pe TikTok.
Potrivit Ministerului de Interne Francez, în 2024 au fost înregistrate aproximativ 2.100 de furturi de cupru şi peste 200 de autori au fost arestaţi între ianuarie 2023 şi octombrie 2024.









