Noua formațiune a lui Cristian Popescu Piedone, Partidul Național pentru Reconstrucția României (PNRR), a fost lansat printr-un eveniment desfășurat la Sala Palatului.
Piedone a declarat că obiectivul său este să ducă PNRR în Parlamentul României, cu un rezultat de cel puțin 10% la viitoarele alegeri parlamentare.
Evenimentul vine după ce fostul șef ANPC a anunțat că demisionează din PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu, și își va înființa propria formațiune politică.
Într-un mesaj public, Piedone a precizat că propriul partid politic se dorește ”un partid al cetățenilor, pentru binele, siguranța și bunăstarea cetățenilor”.
Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.
Potrivit ordonanței, în data de 7 martie, Piedone, în calitate de preşedinte al ANPC, ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale care administrează un hotel în orașul Sinaia faptul că subordonații săi urmează să efectueze în aceeaşi zi un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.









